Bagajul copilului tău pentru excursii: ghidul complet pentru ce ar trebui să conțină

bagajul copilului copil cu jucarii in natura
Sursa foto: Pexels

Excursiile sunt printre cele mai așteptate momente ale anului pentru că te bucuri în sfârșit de concediu și poți să visezi o săptămână sau două departe de griji, de agenda încărcată și de mail-uri. Câteva click-uri și vacanța ta este confirmată, biletele sunt rezervate, dar mai apare un impediment: bagajul. Pentru unii este un stres foarte mare alegerea garderobei și, de obicei, oamenii tind să ia cât mai multe lucruri – în ciuda politicilor restrictive pentru bagaje ale unor companii aeriene, de exemplu.

Un alt motiv de îngrijorare poate fi și bagajul celui mic, care până la urmă revine tot grija părinților. Ce îi trebuie celui mic? Dacă îi uiți jucăria preferată? Nu îți face griji – urmărește ghidul de mai jos cu privire la ceea ce ar trebui să incluzi în bagajul juniorului și nu vei avea coșmaruri în excursia mult visată!

Bagajul pentru excursia copilului – generalități

În momentul în care începi împachetarea bagajelor, trebuie să te gândești foarte bine la locul în care mergi și cât timp vei sta acolo, dar și cât de cald sau frig este – prioritizează strictul necesar, dar ține cont și de câteva haine dispensabile pe care să le ai în bagajul copilului. Lenjeria intimă, tricourile de schimb, pijamale, câteva pulovere mai groase și bluze mai subțiri, dar și adidași de alergat sau pantofi – acestea sunt doar câteva lucruri ce nu ar trebui să lipsească de pe listă. Și nu în ultimul rând, trebuie să ai în vedere mijlocul de transport utilizat pentru a ajunge la destinație.

Dacă trebuie să alegeți avionul pentru a călători, cremele, gelurile sau șampoanele trebuie împachetate separat de celelalte obiecte, pentru eventualele controale de securitate din aeroport. În cazul în care ai nevoie de produse la îndemână (gel antibacterian, de exemplu), pune-le în geanta de mână și nu în bagajul de cală. Medicamentele sau obiectele ce îi sunt necesare copilului (în cazul în care este răcit și are nevoie de irigator nazal sau alte dispozitive) le poți păstra tot în geantă și nu vei avea probleme în a le găsi rapid atunci când trebuie. Medicamentele ar putea fi necesare, nu numai pentru zboruri și călătorii rutiere, ci și în excursii care includ serpentine sau drumuri care provoacă amețeală. 

Jucăriile și gadgeturile sunt o necesitate atunci când călătorești cu copii, ușurând acele perioade în care trebuie să fii atent la drum sau să te ocupi cu altele. Cărțile audio sau jucăriile ce pot fi împachetate ușor (exemplu – cărțile de joc/păpușile), tabletele sau DVD-urile portabile sunt câteva opțiuni foarte bune pentru cel mic. Nu uita de încărcătoare, pentru că altfel ai putea avea parte de un coșmar atunci când bateriile aparatelor se termină.

bagajul copilului copil ascultand muzica in natura
Sursă foto: Pexels

O oliță portabilă sau un reductor care se potrivește pe un scaun standard poate fi foarte util când călătoriți cu un junior.

Atunci când este vorba de infanți, este bine să ai după tine și un scaun atașabil pentru restaurant sau un scaun portabil care se fixează pe o masă, oferindu-ți mai multe opțiuni pentru a mânca afară deoarece nu trebuie căutare de locuri cu scaune înalte.

Ia o pătură preferată dacă există spațiu în bagaj. Ea poate fi utilă și confortabilă și se poate dubla ca un strat suplimentar pentru căldură. Păturicile pot fi, de asemenea, jucării excelente pentru excursie și îi va face pe micuți să se simtă ca acasă! 

Împachetează articolele minuscule în plasticuri alimentare speciale pentru bagaj. Acestea vor fi utile pentru transportul gustărilor atunci când ieșiți în excursii de o zi sau la restaurante care s-ar putea să nu aibă mâncarea cu care sunt obișnuiți copiii. Este bine de verificat dacă în zona în care mergi alături de cei mici există localuri cu opțiuni în meniu și pentru ei. 

Folosește o sticlă de plastic pentru a lua o cantitate mică de detergent pentru rufe în caz de accidente și pentru articole de călătorie pentru copii, precum babețicile. În mod alternativ, cere agentului de turism să găsească hoteluri și stațiuni care oferă un serviciu de spălătorie.

O sticlă mică de gel antibacterian de spălare a mâinilor va fi întotdeauna utilă atunci când ești departe de casă alături de copii, mai ales în călătoriile rutiere, când este posibil să nu ai acces ușor la toalete. Folosește-le înainte de mese și după vizitele de la atracții publice cu o mulțime de activități, cum ar fi un muzeu al științei sau un loc de joacă cu aventuri.

bagajul copilului mama cu bebe in natura
Sursa foto: Pexels

SFAT SUPLIMENTAR – Restricțiile pentru lichide (100 ml) pentru transportul aerian al bagajelor nu se aplică articolelor pentru bebeluși, cum ar fi laptele și apa. În cazul zborurilor interne nu există nicio restricție, dar există în continuare unele limite pentru zborurile internaționale, așa că verifică pe site-ul companiei înainte de a începe să faci bagajul.

Când călătorești cu un copil de doar câțiva anișori sau cu un preșcolar, există mai multe articole pe care trebuie să le pui în bagaje, pe lângă hainele și articolele de îngrijire. Acest lucru necesită o ambalare inteligentă și, dacă zburați cu avionul, verifică limita bagajelor pentru compania aeriană. Aceasta poate să varieze și, astfel, va fi solicitată o taxă suplimentară pentru bagajele peste o anumită greutate.

Care este necesarul pentru excursia copilului tău?

În bagajul pentru excursie, trebuie nepărat să incluzi medicamente și o trusă de urgență, pentru că nu știi niciodată ce se poate ivi. Bandajele medicinale, apa oxigenată sau betadina sunt doar câteva exemple pe care le poți pune în bagaj. Dacă este vorba de o lună călduroasă, țânțarii își vor face apariția cu siguranță, așa că poți pune o soluție anti-insecte, pe lângă loțiunile de soare.

Când călătorești cu un minor, trebuie să nu uiți de toate cele necesare pentru buna desfășurare a excursiei – un pașaport valabil, o procură în cazul în care nu călătorește cu ambii părinți, dar și celelalte documente (confirmările biletelor de la hotel sau ale rezervărilor). Ca să nu apară situații stresante, încearcă să ai copii electronice (pe telefon, tabletă) și fizice (print) pentru aceste acte. 

Dacă e vorba de un infant, va trebui să împachetezi și accesoriile pentru masă, baie etc. – ai grijă la dimensiunile și cantitatea lor dacă alegi să călătorești cu avionul:

Accesorii pentru masă

  • Vase pentru bebe
  • Biberon
  • Lingură de plastic mică și mare
  • Bavețică
  • Jucărie preferată
  • Încălzitor biberon

Accesorii pentru somn

  • Scaun pliant și pat pliant
  • Pernă mică 
  • Pătura preferată
  • Saltea sau sac de dormit
  • Suzetă sau jucărie pentru dormit (animal de pluș)

Accesorii pentru baie

  • Pastă de dinți și periuță (daca este cazul)
  • Săpun dezinfectant
  • Șampon pentru copii
  • Jucărie pentru baie (rățușcă plastic)

Iată un video din care poți învăța cum să împachetezi cât mai multe obiecte, haine și accesorii într-o singură valiză! Adaptează tehnicile înățate pentru nevoile și bagajul tău.

Ce NU ar trebui să împachetezi în bagajul pentru excursia copilului tău?

În cazul în care excursia copilului tău presupune călătoria cu avionul, trebuie să fii atent la ceea ce împachetezi, pentru a evita problemele de la controlul de securitate din aeroport. Este de preferat să eviți lichidele (doar dacă sunt cumpărate din aeroport) și obiectele ascuțite:

  • unghiere, forfecuțe
  • sucuri sau apă venite din afara aeroportului
  • jucării ce includ obiecte contondente, ascuțite sau periculoase
  • jucării de plastic în formă de arme sau care mimează forma unei arme
  • baterii pentru jucării (sunt acceptate doar în bagajul de cală)

Dacă excursia dureză mai multe zile, nu te hazarda cu mâncarea în exces pentru că se va strica. De asemenea, alcoolul sau alte băuturi interzise care pot fi găsite la îndemâna copilului tău sunt pedepsite prin lege, așa că evită astfel de situații. 

Bagajul copiilor în excursie – activitățile și lista pentru rucsacul său

În funcție de destinație, precum mersul la mare, trebuie să fii pregătit de acest lucru, în funcție de activitățile pe care copilul tău le va face. 

Aici, trebuie să ții cont de anumite accesorii pentru excursia respectivă, chit că este vorba de câteva creme în plus sau haine mai groase. În bagajul copilului, trebuie să ai la îndemână totul pentru situații neprevăzute.

Excursiile la mare, de exemplu, se leagă de multe ori de activitățile de pe plajă, așadar fii pregătit pentru asta – lopețile sau jucăriile pentru nisip, colacul preferat sau ochelarii de soare sunt necesare pentru cel mic. Ține cont că de multe ori le poți cumpăra de acolo, în cazul în care ai uitat să le împachetezi sau nu mai ai loc pentru asta.

bagajul copilului copii jucandu se in natura
Sursă foto: Pexels

Când este vorba de mersul la munte, indiferent dacă este cu școala sau cu familia, fii pregătit de vreme mai răcoroasă (indiferent de sezon) – este bine să ai o bluză groasă în bagajul celui mic, bocanci, o căciulă și șosete mai călduroase. Verifică din timp condițiile meteo și asigură-te că nu te va lua prin surprindere vremea!

Dacă ai în față un drum cu avionul sau mai multe opriri până la destinație, este important să fii sigur că juniorul are tot ce îi trebuie pentru a se distra. Poți pune în geanta de mână câteva creioane de colorat, o tabletă, un DVD-player cu căști, desenele animate preferate, dar și o carte de citit cu ilustrații. Câteva snack-uri (inclusiv fructe/legume tăiate acasă și puse în vid) sunt foarte bine venite pentru drumurile lungi.

Încearcă să nu iei foarte multe obiecte, pentru că în cele mai multe cazuri nu le vei folosi pe toate pentru a-l distra pe cel mic. 

Învață-ți copilul să își facă singur bagajul, util și practic

Dacă cel mic nu mai este atât de mic, trebuie să îl determini să-și facă propriile bagaje. Acest lucru creează entuziasm pentru excursia sa și va fi un exercițiu foarte util pentru el. Bagajul și împachetarea corectă și ușoară nu sunt totuși un lucru simplu pentru copii. Însă, cu puțină îndrumare, câteva reguli, o listă pe care să bifeze lucrurile făcute și o anumită răbdare, copiii de orice vârstă se pot implica și ei în împachetarea bagajelor. Își pot alege o jucărie preferată și pot strecura niște șosete în pantofi, pentru un plus de spațiu. Copiii de vârstă școlară pot întocmi liste de bagaj și își pot aduna lucrurile singuri, iar adolescenții ar trebui să poată avea grijă de ei înșiși, poate chiar să-și ajute frații.

bagajul copilului copil cu rucsac in spate si aparat foto
Sursa foto: Pexels

Nu este dificil să îl determini pe cel mic să își strângă singur bagajul. Tot ce trebuie să faci este să îl ajuți să pună pe hârtie lucrurile de care are cu adevărat nevoie. Cu o listă bine scrisă, bagajul este aproape făcut. Mai întâi discută cu copilul tău despre locul în care mergeți, ce veți face și vremea prognozată. Ajută-l să aleagă o geantă sau o valiză potrivită, astfel încât să aprecieze dimensiunile și spațiul acesteia. Ideal ar fi să existe o singură valiză sau un rucsac pentru fiecare persoană, de preferință în dimensiunile standard. 

O listă pentru ce vrea să aibă cu el în vacanță este un bun început, apoi poți limita totul la un număr de obiecte sau la valiza alocată, reamintindu-i că trebuie să se încadreze în spațiul alocat. Apoi, parcurge listele cu copilul și ajută-l să facă modificările. Spune-i să adauge lucruri pe care le-a omis și să elimine lucrurile de care nu crezi că are nevoie. Încurajează-l să fie selectiv și să se gândească atent. Când listele sunt finalizate și valizele sau gențile alese, îndeamnă-l să încerce să își facă singur bagajul. Lasă-ți copilul să aleagă și să adune lucrurile despre care știe, în timp ce tu preiei controlul și verifici lucrurile la final. 

Concluzionând, bagajul celor mici se poate transforma într-un coșmar, mai ales dacă nu știi ce anume să pui în el. Sunt câteva lucruri esențiale, care se pretează pentru orice fel de excursie – ghidul de mai sus te va ajuta să selectezi cele mai potrivite obiecte și accesorii pentru copilul tău. În cel mai bun caz, vei reuși să îl stimulezi și să îl înveți să aibă grijă de bagajul său – este un exercițiu de parenting și de responsabilitate. Astfel, nu vei mai avea bătăi de cap și, împachetând corect și practic, te vei întoarce cu amintiri plăcute din excursie, iar cel mic se va bucura de fiecare dată atunci când bagajul trebuie împachetat!

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Total
0
Share